“Partir, c’est mourir un peu…”

motto:“Partir, c’est mourir un peu,
C’est mourir à ce qu’on aime:
On laisse un peu de soi-même
En toute heure et dans tout lieu…”(Edmond Haraucourt – Rondel de l’adieu)

la Méditerranée a une longue histoire, comme notre amour… tous les jours, “la grande bleue” la raconte aux rochers érodés par notre silence… nous entendons son appel comme une invitation à l’approcher, à s’allonger sur le sable humide, à l’écouter, à s’échapper et à prendre le large… nous l’avons regardée longuement avant de disparaître, pendant que nos souvenirs turquoise étaient emportés par le vent du sud… mais ton cœur de calcaire doux garde mon cœur de verre à jamais… ❤
* * *
motto:’leaving is like passing away,
dying off for the ones we love:
we leave behind a bit of ourselves
at any time and in any place…'(Edmond Haraucourt – Farewell rondel)

the Mediterranean has a long (hi)story like our love… every day ‘the great blue one’ talks about it to the rocks eroded by our silence… we can hear ‘her’ call as an invitation to approach ‘her’, to lie down on the wet sand, listening to ‘her’, skipping away and taking off… we looked at ‘her’ for awhile before ‘she’ vanished out, whilst our turquoise memories were carried away by the southern wind… but your soft limestone heart keeps my glass heart forever…

This slideshow requires JavaScript.

Le rituel du crépuscule… – Oliver Friggieri

Le désir nous pénètre chevauchant les vagues,
chacun l’observe et le salue,
mon cœur sur la jetée attend
comme à l’appel du crépuscule:
l’espoir lui fait délier les filets et voir le contenu,
l’amour lui a appris à ne rien demander et il se tait,
l’angoisse lui a enseigné que la prise n’est pas pour lui…
* * *
Twilight Ritual… – Oliver Friggieri(Maltese poet)

Our desire invades us riding the waves,
we notice it and we greet it,
my heart is waiting on the pier
for the call of the twilight:
hope turns its nets and its content loose,
love has taught it not to ask for anything and it is silent,
anxiety has taught it that it is not a taker…

Advertisements

About Mél@nie

https://myvirtualplayground.wordpress.com/about/

Posted on 29 September 2014, in melanie. Bookmark the permalink. 27 Comments.

  1. I enjoy the diversity of the writers of the poems you post Melanie, I will research more writings of Oliver Friggieri, I like to get a cross section of their poetic words. Regards, Emu aka Ian

  2. In urma cu cinci ani, cand mama mea… s-a dus sa-si revada parintii ne-a spus celor adunati in jurul ei:”A venit timpul sa plec!” – dupa care a murit! “Partir, c’est mourir un peu…” – pacat este doar c-am uitat faptul ca , mai devreme sau mai tarziu pana si eu voi pleca… s-o “vizitez”. Foarte frumoase fotografiile! In cei peste douazeci de ani de la “revolutie” am vazut Marea Neagra, Marea Egee, Marea Adriatica, insa… Mediterana {ai mare dreptate!} este ceva ce chiar n-o poti uita. Am fost in Malta de minim zece ori de cand am copiii stabiliti acolo. NICIODATA n-am folosit avionul, am preferat trenul si vaporul din simplul motiv ca… nici azi nu pot avea incredere ca o chestie din aia avand peste 50 de tone se poate ridica in aer si ma poate duce in siguranta la destinatie. Poate doar “laguna albastra” se poate compara cu Mediterana ce margineste insulele malteze, iar Malta in general… este o tara ce bate de la distanta Grecia atat de laudata! Multumiri pentru fotografii Melanie si mai ales pentru avertismentul de la inceputul postarii! Merci et bonsoir chère, madame!

    • @ mama ta – RIP.
      * * *
      îmi place ambianta “aeriana” si- ador sa zbor din totdeauna… plus ca locuiesc la Toulouse, capitala europeana a spatiului si-a aviatiei aka “Airbus City”… 🙂 nu cunosc Grecia, poate la pensie… 😉 tiny Malta e O.K. si-am întâlnit români peste tot; am însa o preferinta si-o duiosie pentru las Canarias, olé! 🙂
      * * *
      grazzi pentru vizita si comment, Marian… 🙂

  3. Rascolitoare cuvinte Melanie… Fiecare plecare/despartire ne marcheaza si murim un pic, fiecare revedere naste in noi bucurie, adauga celule sufletesti… 🙂 – lasam peste tot pe unde trecem putin din noi, dar luam de asemenea… E o simetrie de la inceput pana la sfarsit… Asa cum iti spuneam, e minunat sa vezi atat de multe locuri si mai ales ca le filtrezi prin sufletul tau si asociezi piese literare atat bine alese! 🙂 Sa ai o seara interesanta si inspiranta! 🙂

  4. A Malta e le sue isole non è stato un semplice viaggio ma una storia d’amore tra voi. Delicati pensieri e splendide immagini.

  5. you always pull me in! Lovely poem, too!

  6. Oui Mélanie… Toujours on revient à cette mer là… La Méditerranée… Notre mère, en fait: moi, le celte, une de mes ancêtres, il y a peut être 6000 ans, a “fauté” avec un phénicien venu chercher de la cassitérite. Toi, une de tes ancêtres, avec un légionnaire romain… Va savoir… Mare nostrum, de toute façon, “Mater nostrumeque”… tout aussi bien. Bonne journée et à plus, Hervé

  7. Perfect! Este ceea ce mă defineşte, fiindcă eu sunt o fire pasională şi tot ce fac este cu implicare totală, astfel încât pe oriunde trec şi în orice fac, las o parte din sufletul meu. Nu întâmplător blogul meu se numeşte “stropi de suflet!” Fiecare poezie a mea este de fapt un strop de suflet. În ce priveşte afecţiunea pe care ţi-o port… aici pun mulţi stropi, nu unul! Ai avut o vară fantastică şi cred că îţi este greu să numeşti locul cel mai frumos, dar printre toate comorile pe care sufletul tău le-a adunat în vara aceasta, fă puţin loc şi gândurilor mele pentru tine.

    • 😉 da, esti o fire pasionala si pasionanta… ai dreptate despre vara, iar toamna am început-o-n Malta chiar de aniversarea celor 5 decenii de independenta – în prezenta Printului William… 🙂 gândurile, ca si afinitatile sunt total LIBERE, atât în virtual, cât si-n real, deci (si) ale tale au loc-berechet… ❤

  8. Suna cumplit motto-ul, subliniat de cineva… plecat.

    • da, asa-i, l-am ales exprès si-asta-i cel mai celebru poem scris de Edmond Haraucourt… sensu’ si semnificatia acestor versuri se refera la a pleca, a parasi tot-tot, a-si pierde radacinile, identitatea si reperele initiale – o forma de “moarte”(neant)…

  9. M-ai atins cu primele versuri. Tocmai au plecat ai mei. Aşa că au lăsat copilăria acasă şi duşi sunt. 😦 Plecarea lor a făcut ca o parte din mine să “moară un pic”…

    • te-nteleg, free ⭐ … ❤ copiii nu ne "apartin", nu-i avem si nu-i crestem pentru noi, ci pentru ei-însisi… am trecut relativ usor peste aceste "faze", caci am fost însotita… curaj, pace sufleteasca, bucurii si satisfactii…

%d bloggers like this: